Dacia
Încă înainte de anul 2.000 î.Hr. și până în secolul I î.Hr., pe teritoriul României de astăzi, pe atunci Dacia, sunt evidențiate de izvoarele arheologice și istorice diferite uniuni de triburi tracice, daco-getice, mai importante fiind cele de sub conducerea Regelui Charnabon (sfârșitul sec. VI î.Hr. - începutul sec. V î.Hr.), a Regelui Dromichaites (sfârșitul sec.IV î.Hr. - începutul sec. III î.Hr.), precum și a regilor Oroles și Rubobostes (prima jumătate a sec. II î.Hr.). Daco-geții erau caracterizați de către istoricul Herodot drept "cei mai viteji și mai drepți dintre traci", vorbitori ai "limbii latine vulgare" (Ovidius). În secolul I î.Hr., sub stăpânirea Regelui Burebista (82-44 î.Hr.), s-a format primul stat dac unitarcentralizat, cu capitala la Argedava (actuala comună Popești - Nucet, județul Giurgiu), cetate situată pe malul drept al râului Argessis (Argeș) și amplasată la cca 18–20 km sud-vest de centrul actualei capitale a României, București. Capitala statului dac este menționată de antici drept "Cetatea Soarelui" (Hellis). Limitele statului dac erau, în Nord:Carpații Păduroși, în Est: întreg țărmul vestic al Mării Negre până la gurile râului Bug, în Sud: munții Haemus (Balcani), în Vest: confluența râului Morava cu Dunărea Mijlocie, la granița de astăzi a Slovaciei cu Cehia și Austria, apoi cursul Dunării și chiar dincolo de el.
Statul dac amenința interesele regionale ale Imperiului Roman. Regele Burebista avea să se implice în conflictul dintre Cezar și Pompei, susținându-l pe acesta din urmă. Împăratul roman Iulius Cezar a plănuit ulterior o campanie împotriva dacilor, dar a fost asasinat în anul 44 î.Hr. Câteva luni mai târziu, Regele Burebista a avut parte de aceeași soartă, fiind asasinat de unul dintre slujitorii săi. Conducerea statului dac avea să fie preluată de Regele Deceneu, Mare Preot al dacilor, sfetnic și colaborator apropiat al lui Burebista, un "om de o vastă erudiție" (Iordanes). Sub conducerea Regelui Deceneu, capitala statului dac este mutată la Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei (actualul sat Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara), cetate ridicată încă în timpul domniei Regelui Burebista și situată la cca 350–400 km N-V de vechea capitală Argedava (Muntenia), care este menținută, în continuare, drept cetate de apărare. Regelui Deceneu i-au urmat regii Comosicus - tot Mare Preot - Coryllus (Scorilo) și Duras.
În anul 87 d.Hr., conducerea statului dac este preluată de Regele Decebal - fiul lui Scorilo și nepot al lui Duras. Regele Decebal "era foarte priceput la planurile de război și iscusit la înfăptuirea lor"(Dio Cassius). Noul stat dac a avut de înfruntat o serie de bătălii cu Imperiul Roman, fiind în final cucerit în anul 106 d.Hr. de Împăratul roman Traian. Cele mai importante momente ale acestor lupte sunt evidențiate pe Columna lui Traian din Roma, realizată de către cel mai mare arhitect al acelor timpuri - Apolodor din Damasc - realizator și al primului pod peste Dunăre, de la Drobeta. Romanii au ocupat Transilvania și Oltenia de azi, teritorii atunci organizate ca provincii romane. Restul teritoriilor dace au rămas stăpânite de "dacii liberi", conduși de regi proprii, consemnați de izvoare până la sfârșitul secolului IV d.Hr. Invaziile succesive ale triburilor germanice și ale dacilor liberi, au determinat administrația romană să se retragă din Transilvania și Oltenia după 165-167 de ani de prezență, în anul 273 d.Hr., considerat drept anul "Retragerii Aureliene". Petrecută în timpul Împăratului Aurelian, "retragerea" a semnificat de fapt o reașezare strategică a granițelor imperiului la Dunăre, pentru o mai eficientă administrare și apărare a provinciilor din sudul fluviului, de acum înainte denumite Dacia Aureliană, Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea și ulterior Dioecesis Dacia